Skip to content

Ceainăria Green Tea: cum să-ţi nenoroceşti brandul în trei paşi simpli

2009 September 6
by Emi Gal

ceainaria Green TeaTrebuie să încep prin a spune că ceainăria Green Tea a fost unul din locurile mele preferate din Bucureşti. Până aseară. De fiecare dată când vroiam să evadez din forfota bucureştenească, fugeam la Green Tea şi sorbeam un Rose Marţipan, de cele mai multe ori în compania unei cărţi. Dar hai să vă zic de ce asta nu o să se mai întâmple. Niciodată.

Aseară, am dat un mic “farewell party” (da, farewell, goodbye, au revoir, scriu şi despre asta în curând) la Green Tea, împreună cu câţiva prieteni apropiaţi. Poveşti, fotografii, glume, voie bună. Asta până cei de la ceainăria Green Tea au hotărât să-şi nenorocească brandul, în trei paşi simpli. Dacă vreţi şi voi, urmaţi paşii de mai jos şi nu veţi da greş:

1. Ignoră-ţi clienţii. Aţi zice că 14 oameni care vor să comande sunt destul destul de greu de ignorat, corect? Ei bine, pentru cei de la ceainăria Green Tea, nu. De fiecare dată când vroiam un ceai, o apă, o prăjitură, trebuia să mergem după băieţelul care ne servea şi să-i spunem să vină la masă pentru a ne lua comanda. Eu am făcut asta de vreo şase ori, Dragoş o dată, mama Sabinei de două ori, parcă. Şi a durat nici mai mult nici mai puţin de 20 de minute să-mi aducă un pahar cu vin alb.

2. Goneşte-ţi clienţii. Am ajuns la Green Tea pe la ora 8. Am făcut abstracţie de faptul că am fost uitaţi şi ignoraţi, dar, după cum spuneam, cei de la ceainăria Green Tea erau determinaţi să-şi nenorocească brandul, aşa că la unşpe fără zece, băieţelul care până în acel moment ne-a ignorat a venit şi ne-a spus pe un ton foarte autoritar:

“Mai doriţi ceva, că se închide casa şi trebuie să vă fac nota?”
“Încă un pahar de vin alb, vă rog”, i-a spus Andrei
“Păi nu se poate, că am închis bucătăria”
“Ce treabă are vinul cu bucătăria?”
“Păi nu se mai poate” (WTF?)
Am intervenit şi eu, încă relaxat şi amuzat: “Bun, şi-atunci ce mai putem comanda?”
“Nimic.”

Am început să râdem, pentru că niciunul dintre noi n-avea chef să îi explice nişte reguli de bun simţ în ale customer service-ului şi i-am spus că ne poate aduce nota. Notă care a ajuns la noi în nici mai mult nici mai putin de 2 minute (amintiţi-vă că un pahar cu vin a venit în douăzeci, cred că au cules strugurii pe loc).

3. Spune-le clienţilor că nu-ţi pasă de ei. Citez: “asta e, am mai pierdut nişte clienţi”. După ce am plătit nota, (11:15PM), o domnişoară care cred că este managerul ceainăriei a venit şi ne-a spus pe un ton foarte poruncitor:

“Ceainăria s-a închis”. În momentul ăla am simţit cum îmi creşte pulsul şi cum sângele începe să-mi fiarbă în vene şi i-am răspuns: “Adică ne daţi afară?”.
Sper că staţi jos. Luaţi un pahar cu apă şi pregătiţi-vă, pentru că n-o să vă vină să credeţi care a fost răspunsul ei: “Exact, vă dăm afară, dacă aşa vreţi să o luaţi”.
Am întrebat-o dacă îşi dă seama că tocmai a pierdut 14 clienţi, şi mi-a răspuns cu citatul de mai sus, pe care nu pot să nu-l repet: “Asta e, am mai pierdut nişte clienţi”.
M-am enervat şi am întrebat-o ce-o să facă dacă nu plecăm. “O să chem securitatea”.

Evident, ne-a bufnit râsul şi am decis să plecăm cât încă mai avem şansa să ieşim vii de-acolo :-) .

Nu ştiu voi, dar eu n-am mai întâlnit un manager căruia să nu-i pese că tocmai a pierdut 14 clienţi dintre care 3 mergeau de cel puţin cinci ori pe lună la ceainăria Green Tea. Un calcul simplu (ceai + quiche + prajitura = 50ron), arată că au pierdut vreo 250 RON / lună, 3000 RON / an, de persoană. Deci minim 10.000 de RON / an. Eu aş fi fost tare supărat. Ea nu era. Ea vroia doar să plece acasă, pentru că era târziu. 11:30PM, cred.

În concluzie, dragii mei, dacă nu ştiaţi cum să nenorociţi un brand în trei paşi simpli, învăţaţi de la ceainăria Green Tea. Căci ei pot.

  1. September 6, 2009

    Pacat, chiar si eu obisnuiam sa merg acolo :( nu am mai fost de ceva vreme, dar era unul dintre localurile mele favorite… se pare ca s-a ales prafu.. bun exemplu dat emil :) banuiesc ca s-a schimbat conducerea, sau o persoana in conducere, altfel nu vad de ce o astfel de schimbare radicala.

  2. September 6, 2009

    @swamp, eu tind sa cred ca doar li s-a urcat la cap si au impresia ca nu conteaza daca “mai pierd niste clienti”.

  3. September 6, 2009

    Ei, la experienta ta eu as adauga faza cu asteptatul notei jumatate de ora (asta pentru ca nu era ora inchiderii probabil) la masa dupa care ne-am ridicat toate cele 6 persoane care eram si am mers in usa ceainariei sa cerem nota din nou dupa care am mai asteptatat in picioare 5 minute si… voila! a aparut si pretioasa nota. Ne gandeam sincer la un moment dat sa plecam fara sa platim.

  4. September 6, 2009

    i feel u man…

    de cate ori nu se intampla asa?! am patit si eu de prea multe ori sa fiu dat afara din local pt ca era ora inchiderii…uneori politicos, uneori cu un dispret total fata de clientela..

    ai facut bine sa postezi despre asa ceva..poate s-or invata minte sa respecte regula sfanta: “the customer is always right”
    varianta romaneasca mi se pare cam exagerata “clientul nostru,stapanul nostru”- de fapt exagerata pt ca multi “clienti” chiar se cred stapani si nu poarta, la randul lor, respect fata de acel angajat

    si la comportamentul aceleia de care vb mai sus contribuie si tratamentul patronului aplicat angajatilor implicit clientilor
    nu zic acum sa iti tii angajatii in puf dar dk le platesti si orele lucrate peste program sa vezi atunci ce vanzare face localul si ce clientele fidela ai avea

  5. September 6, 2009

    Poate ca era doar o chelnerita, stii tu.. salariu fix, s.a.m.d.

    Dar si managementul e vinovat pentru ca nu au putut sa angajeze pe cineva care sa reflecte filosofia companiei

  6. September 6, 2009

    Da, se intampla de prea multe ori. Cred ca e un mix de nepasare din partea angajatilor combinat cu aroganta nativa si lene. E pacat, sper ca patronul sa ajunga pe pagina asta si sa faca ceva, chiar daca nu ar salva mult niste scuze ar putea fi binevenite.

  7. September 6, 2009

    @Gyorgy, un manager trebuie sa se asigure ca ai sai clienti sunt multumiti, nu? Eu nu gust treaba asta cu “e doar un angajat, nu-l intereseaza”. Pe afara de ce-i intereseaza? Cred ca tine de capacitatea managerului de a angaja si pastra oameni responsabili.

    @povestiri din orasul viu – nu vreau scuze, vreau doar sa inteleaga ca suntem in 2009 si ca trebuie sa se asigure ca ai sai angajati isi respecta clientii.

  8. September 6, 2009

    damn right emil !!!

  9. September 6, 2009

    Urat, nu conteaza problemele ei, nu trebuia sa se comporte asa.
    Eu cu gasca mea cand ne serveste vreun chelner prost.. ne chinuim sa ii dam fix cat nota de plata..si chiar sa scapam de tot maruntul din buzunar..

  10. September 6, 2009

    Ce aiurea! Imi pare rau ca au luat-o razna in ultimul timp, era unul din locurile mele preferate (cu tine si Florin am mers prima oara acolo, remember? vara trecuta :) ). De prea multe ori am patit-o si eu sa se miste execrabil cu comanda, dar punctele 2 si 3 sunt… :| Deci inca un client pierdut.
    p.s. narghileaua era facuta prost la ei.

  11. September 6, 2009

    Au cont pe twitter @greentea_ro . Facem pariu ca nu vor avea nici o reactie decat dupa vreo 3-4 zile cand deja va fi prea tarziu?

  12. September 6, 2009

    Foarte interesanta povestea ta. De multe ori am intalnit si eu in localuri destul de mari problema asta.

    Din pacate asa e romanul, mai nepasator, mai nesimtit. Apoi tot ei se plang ca nu au clienti, ca nu mai merg treburile bine.
    Iar madam nush (ministresa) se plange ca romanii pleaca sa-si cheltuie banii in afara tarii…Oare de ce?

  13. September 6, 2009

    p.p.s. ma rog… adica in ultimul timp era facuta prost (narghileaua)

  14. September 6, 2009

    Rezonez atat de mult cu tine pe acest subiect incat nu o sa ma duc niciodata la acesta ceainarie, cum spuneai ca se numeste “Green Tea” (de retinut)

    Oricum, tu ai fost cumsecade, eu pe de alta parte as fi facut un scandal ca-n mahala.

  15. September 6, 2009

    am fost si eu de 2-3 ori acolo si mi-a placut mult, dar de acum am sa evit. mai sunt si alte ceainarii in Bucuresti

  16. September 6, 2009

    @Adrian Soare – pai de ce i-ar interesa, la urma urmei ce conteaza daca “mai pierd niste clienti”, nu? :-)

  17. September 6, 2009

    Multumesc pentru reactii, dragilor. Tin sa mentionez ca acest post nu este unul de “razbunare” intrucat nu ma intereseaza succesul (sau esecul) Green Tea, ci unul de atentionare pentru cei care vor sa mearga acolo.

    Asta ca sa nu fiu inteles gresit.

  18. September 6, 2009

    Ciudat. Cu mine au fost super draguti tot timpul.
    Ba am comandat si ceai de la ei. Comanda minima era 50 de ron si eu comandasem doar de vreo 20. M-a sunat o tanti draguta si mi-a explicat treaba asta. Am vrut sa renunt la comanda si tipa mi-a zis ca “nu-i nici o problema, avem un coleg care parcheaza tot timpul masina pe strada dvs. Va aduce el ceaiul maine”. Cu 10 minute inainte de ora stabilita ceaiul mi-a sunat la usa:)

  19. Dan permalink
    September 6, 2009

    Well, ma simt cam singur pe aici, dar… big deal.

    Poti sa zici ce vrei despre tine si cei 14 invitati, inteleg sa fiti nervosi, dar totusi in titlu te referi la ceainarie si e un titlu gresit.

    La stabilimentele de genul asta (cafenele, restaurante) cel mai mult conteaza calitatea ceaiurilor / mancarii. Daca sunt Excelente, se trec cu vederea (in general, de societate, pentru ca te-ai legat de brand) aproape orice, – da inclusiv serviciile naspa.

  20. September 6, 2009

    Nu peste mult timp va scrie cineva “Cum sa-ti atragi clientii in trei pasi simpli”. Si vom citi despre, vom vedea poze cu o ceainarie de care inca ne aducem aminte, dar fete noi ce ne intampina. E problema de conducere. Conducerea ignora personalul, personalul ignora clientii. Patronul nici nu stie ce se intampla.

  21. Dan permalink
    September 6, 2009

    Completare:

    Cu articolul asta nu reusesti decat un singur lucru, sa pedepsesti personajele responsabile, daca patronul se prinde din indiciile din articol cine a fost la lucru la ziua/ora aia.

    Dar brandul, nu-l misti. Eu de exemplu n-am fost niciodata la ceainaria aia, dar cu ocazia acestui articol m-ai facut curios sa vad ce au de servit. O sa ma duc, si daca o sa-mi placa probabil o sa devin si client fidel. Banuiesc ca e ceva de placut, daca il frecventati de atata timp.

    Raspuns: Green Tea, ca locatie / concept / idee e foarte misto. Pacat ca oamenii care lucreaza acolo sunt… cum sunt.

  22. September 6, 2009

    Se intampla tot mai des chestia asta si nu inteleg de ce. Dau pe dinafara de clienti ?

  23. September 6, 2009

    Emil, am postat comentul tau pe blog, la postul meu care avea acelasi subiect. Tratamentul care ne-a fost aplicat la ceainaria asta. Si nici noi nu eram putini. si nici niste gunoieri(de parca asta ar conta cata vreme suntem clienti). Era si un amarat de fotograf Cosmin Gosu, niste directori de pr sau proprietari de agentii iar niste directori de creatie sau directori de marketing pe la niste firme mari mai urmau sa soseasca. iar commenturile de la postul meu, in care noi clientii suntem acuzati ca am fi jignit localul, sunt elocvente.
    diferenta este ca in cazul nostru, printesa de la Balaceanca a spus: “chem POLITIA!”.
    sa fie sanatosi! cu ei insisi

    Raspuns: Ma bucur sa aud ca nu sunt singurul nebun :)

    p.s. preiau postul tau pe blog. si mai pun si o trimitere de pe facebook

  24. Mihaela permalink
    September 7, 2009

    Te urmaresc si te apreciez Emi si regret ce ti s-a intamplat ,dar cred ca esti cam aprig in aprecieri de data asta …poate varsta sa fie de vina:-)
    Eu merg des la Green tea in special pentru atmosfera si nu pentru a fi servita in 5 minute…poate nu mereu serviciul e cel mai bun, dar oamenii sunt draguti si se straduiesc si au reusit sa faca un loc minunat pe care scaparile unor copii care fac acest job pentru a-si completa veniturile de studenti nu il vor scoate de pe lista mea de favorite …btw: respecta (programul,omul etc) si o sa fii respectat-…oricum nu vreau sa intru intr -o polemica ,dar mai multa toleranta ar fi binevenita si te vei putea bucura pe mai departe de farmecul unui loc unic in Bucuresti.
    PS Mie mi s-a explicat ca strictetea programului e impusa de un acord cu vecinii care au reclamat la politie de cateva ori ca nu e tocmai liniste pe terasa tarziu in noapte…

    Raspuns: Mihaela, in general eu nu sunt deranjat de astfel de intamplari, cu care din pacate m-am obisnuit. Insa cei de la Green Tea au intrecut masura.

  25. September 7, 2009

    La fel am patit si eu cu Sara Cafe in Pitesti, dar nu pentru ca era târziu, ci din cauza internetului. Caută pe Google sara cafe pitesti – acum rebranduiesc localul ii spun sara lounge ;) . Articolul tau o sa aibă efect cu putin SEO ;)

  26. Sebastian permalink
    September 7, 2009

    Maaare pacat… Am trimis si eu mailul tuturor din lista. Inclusiv celor de la Green Tea. :)

  27. September 7, 2009

    Am citit review-ul tau si chiar imi pare foarte rau sa aud cele intamplate. Ceainaria Green Tea era, dupa cum ai putut citi, pe blogul meu una dinte ceainariile mele preferate din Bucuresti – pe aici un review al Green Tea scris de mine cu foarte mare entuziasm =)). Dat fiind ca am avut placerea sa o cunosc pe una dintre patroanele restaurantului ii voi scrie un mail chiar astazi cu link catre articolul tau si cu ce am mai auzit de curand de la 2-3 oameni care au mers pe acolo. Nu cred sincer ca isi doresc sa piarda clienti si mie una chiar imi pare rau sa aflu ca am pierdut inca un loc de retragere preferat din Bucuresti.

    Foarte nasoala experienta voastra si un romanism tipic, as putea spune. :-( Pacat!

    Raspuns: Dap, era si unul din locurile mele preferate din Bucuresti. Asta e, good things always come to an end, se pare :( . Astept noutati. Mi-ar placea sa se ia ceva masuri.

  28. September 7, 2009

    Absolut de acord cu primele doua, e mizerabil si de neacceptat. Cu a treia, in schimb, I beg to differ. Programul este clar afisat si trebuie respectat. Mentalitatea de tipul “eu sunt client vechi aici, stai tu mai tarziu pentru mine” nu e cu mult diferita de “eu ma stiu cu seful tau/am numar de guvern, drept care tu nu poti sa-mi dai amenda pentru ca am parcat ilegal/depasit viteza/mers pe interzis”, de pilda.

    Evident, exista exceptii, exista flexibilitate, exista un ton cu care se comunica lucrurile astea unui client si nu a fost cazul in situatia data, dar ca regula generala, nu vad de ce ar fi fost obligati sa stea dupa voi peste program. Parerea mea.

    Raspuns: Miruna, nu ne-a deranjat catusi de putin ca ne-au dat afara ci modul in care au facut-o. “Ne cerem scuze, din pacate suntem nevoiti sa inchidem pentru ca x, y, z” ar fi fost mult mai bine decat “Ceainaria s-a inchis”. Nu? :)

  29. Cora_ permalink
    September 7, 2009

    Emi, sunt pentru prima data pe blogul tau, oarecum din intamplare, dar ma bucur sa dau peste un asa subiect. De ce? Pentru ca ma intorc din concediu din Romania(din care o sapt. petrecuta in Bucuresti) dupa vreo 2.5 ani de absenta. Am fost socata de insolenta si impertinenta unor chelneri si de felul in care unii habar nu au sa isi pastreze clientii si cum nu realizeaza ca acei clienti ii platesc. Sunt de acord cu tine ca daca vrei sa iesi sa bei fie si un suc intr-un local, trebuie sa fii servit cum se cuvine. Si mai sunt de acord cu amendarea unei atitudini ca a celor de la acea ceainarie/bar sau ce era… Numai reactionand si amendand impertinenta se poate face ceva in acest sens in Romania. Vor invata probabil si cei din Ro sa faca afaceri, cand vor vedea cu unele localuri rezista si altele nu si se vor intreba probabil de ce? Nu vreau sa plictisesc, vreau doar sa adaug ca am fost placut impresionata de serviciile hoteliere de care am beneficiat, am locuit in Buc intr-un apartament convertit in hotel, apartinand unei firme de profesionisti. Serviciile hoteliere s-au ridicat la nivelul oricarei tari civilizate, insa unele restaurante sau magazine par sa nu cunoasca sintagma relatii cu clientii. E pacat ca exista si clienti care par sa nu realizeze ca merita servicii mai bune si ca asta e absolut normal, atata timp cat lasa si bacsis.
    Felicitari pentru atitudine, Emi!

  30. felicia permalink
    September 7, 2009

    Salut Emi!
    Good-bye party! Sa inteleg ca tot in Bucuresti:-)
    Hmm..daca ar fi fost unul din localurile mele preferate nu as fi renuntat atat de usor sa merg acolo din cauza unor angajati de toata jena! Poate managerul nu te place pe tine sau unul dintre cei 14 si astfel nu i-ai oferit decat satisfactie pentru ca nu o sa mai treci in veci pe acolo:-)
    Sunt convinsa ca patronii tin mult mai mult la tine (mai ales ca si client fidel) decat la niste angajati care le pun pe fuga clientii!
    Dar daca si patronii au aceiasi mentalitate atunci reactia ta este justificata! Sunt curioasa ,doar, daca ai incercat sa vorbesti cu patronii si sa intelegi ce e cu servirea asta proasta in utima vreme? Cu alte cuvinte..ce ai facut sa “schimbi lumea” in cazul asta?:-))
    Te-am pupat!

    Raspuns: Felicia, nu am avut timp sa ii contactez pe patroni, dar scopul acestui post este ca ei sa afle de experienta noastra si sa incerce sa repare ceva, pentru binele lor :) .

  31. vic permalink
    September 8, 2009

    GREEN TEA: oaza de relaxare si ospitalitate intr-un Bucuresti, unde vacarmul e la ordinea zilei.
    Asta este ceainaria pe care o boscoroditi (unii dintre voi), dar care pentru cei mai multi este locul ideal pentru intalniri cu prietenii, taifas sau lectura intr-un mediu elevat.

    Totdeauna si in orice domeniu sunt si vor fi clienti nemultumiti. NU sunt de acord cu improscarea cu noroi din partea unei minoritati mai mult sau mai putin ne-/multumite.

  32. September 8, 2009

    [...] N-am fost niciodata la Ceainaria Green Tea: cum sa-ti nenorocesti brandul în trei pasi simpli Ceinaria lu’ peste prajit. Nu pot sa imi dau cu pararea avand la baza propria experienta dar judecand dupa ce citesc pe net despre ei nu cred ca voi mai ajunge p-acolo[...]

  33. September 8, 2009

    Ceainaria GREENTEA este un loc nascut din dragoste pentru lucruri frumoase, atmosfera placuta, respect pentru cei care aleg sa vina aici si dorinta de a le oferi liniste. Locul acesta nu este doar o afacere, poarta in el nelinistile, sacrificiile, dorintele si implinirile celor care l-au creat . Aceste lucruri pot fi observate inca din momentul in care ni se paseste pragul. Ceainaria GREENTEA are, pentru cei care au rabdare si simtire sa vada asta, suflet …
    Daca sunt momente in care lucrurile nu se intampla mereu asa, acestea sunt pentru ca tot acest mecanism este guvernat de ambele parti de OAMENI, care au slabiciuni si gresesc, al caror grad de toleranta este mai mic sau mai mare, dupa firea si (ne)rabdarea lor.
    Ne cerem scuze pentru slabiciunile noastre si incercam tot timpul sa invatam si sa reparam ! Multumim tuturor celor care ne inteleg felul de a fi si ne plecam in fata tuturor oamenilor buni, educati si toleranti ! De la ei vom avea mereu de invatat !

    Cu drag,
    Ceainaria GREENTEA

    Multumim detinatorului acestui site pentru fair-play-ul de a posta acest drept la replica in continuarea articolului sau.

    Raspuns: Green Tea, macar incercati sa fiti autentici si sa nu dati copy-paste pe toate site-urile unde s-a scris despre voi. Cum ati facut pe metropotam, de exemplu.

  34. September 8, 2009

    Emil,

    Postul tau ma surprinde, din mai multe motive. Se poate intampla oricui sa greseasca. Pe de alta parte, daca esti client fidel, asa cum sunt si eu de vreo 2 ani, recunosti faptul ca ceainaria asta este unul dintre putinele locuri cu foarte mult bun simt din Bucuresti. Stiu ca au probleme cu vecinii, de aceea poate si samburele de conflict pe care l-ati avut voi sambata seara.

    NU-ti citesc blog-ul, nu stiu cum scrii, dar vad in postul asta de desupra un lucru caracteristic noua, romanilor: acela de a fi agresivi, carcotasi intr-un stil atacator fata de cei din fata noastra, asa dintr-o data. In loc sa avem o atitudine constructiva, de a atrage atentia asupra lucrurilor negative prin a avea o abordare nu pozitiva neaparat, dar cel putin neutra.

    Eu am sa continui sa merg la Green Tea pentru ca-mi place atmosfera si-mi place ceaiul si-mi place ca oamenii de acolo ma primesc cu drag. Chiar daca de multe ori pe timp de iarna eram “dati afara” cu o ora dupa ce s-a sfarsit programul, chiar daca cateodata e asa de aglomerat incat comanda sau ceaiurile intarzie un pic, chiar daca nu gasesc locuri intotdeauna sau narghileaua e infundata. Pentru ca sunt de 10 ori mai multe motive sa ma simt bine. Eu si prietenii mei.

    In locul tau as fi incercat sa vorbesc cu unul dintre patroni, inainte de a posta asta public. Daca reactia ar fi fost in tonul “tratamentului” de sambata seara, nici o problema, e ok poate sa scrii ce ai scris. Daca reactia, in schimb, era cea pe care cred eu ca ar avea-o, cred ca ai fi renuntat sa scrii asta.

    E o razbunare ieftina. Atat. NU ajuta cu nimic.

    Raspuns: Ajuta, pentru ca stiu ca prietenii mei nu vor primi acelasi tratament. Fie pentru ca cei de la Green Tea schimba ceva, fie pentru ca prietenii mei nu mai merg acolo. Either way, misiune indeplinita :) .

  35. September 8, 2009

    Esti tanar, iti dau dreptate pentru varsta pe care probabil o ai. Cu timpul vei deveni, sper, mai intelept.

  36. September 8, 2009

    Ionut, ma vezi prost cumva? Posibil chiar sa fiu, dar nu ma cunosti. Asa ca pana ma vei cunoaste nu cred ca e firesc sa ma pui sa citesc insiruirea lipsita de logica de mai sus.
    Adica aia isi bat joc de Emil si de prietenii sai iar acestia ar trebui sa mearga linistiti la patronat, sa bata si apoi sa astepte la usa, intr-un final sa relateze cu calm cele intamplate si mai apoi, in urma unei eventuale reactii neconforme, ar avea dreptul sa faca publica intamplarea.
    Modul cum a procedat Emil e deci o razbunare ieftina, spui tu. Adica, dupa ce a suportat pe banii sai comportamentul celor de la bodega, trebuia sa intrebe respectuos numarul de telefon al patronilor, sa ii sune (in caz ca l-ar fi primit si nu s-ar fi ales cu niste amenintari cu armata) a doua zi pe la 12, dupa ce acestia si-ar fi terminat siesta de dimineata, sa programeze o intalnire pentru luni atunci cand acestia au timp, sa se deplaseze pana la locul de intalnire, sa isi ceara scuze pentru faptul ca i-a deranjat si apoi sa le povesteasca rezumatul tarasaniei. Dar timpul pierdut cine i l-ar da inapoi?
    Si cum?
    Hai sa iti spun trei lucruri simple:
    1. daca vreti sa fiti credibili renuntati la atitudinea sectanta pe care o afisati. Altfel lumea va va asocia imaginea cu pipi si Bivolaru si nu ai vrea asta. hai ca sti prea bine la ce ma refer.
    2. daca tot se face mereu trimitere la patronat si la plangerile pline de respect pe care ar trebui sa i le aducem acestuia, asteptand o rezolvare de la el, atunci spune-mi te rog unde se ascunde patronatul cand se tot repeta aceeasi situatie? De ce nu are coaiele sa semneze un post in care isi cere scuze, urmat apoi de rezolvarea situatiei? Poate pentru ca in 8 luni a demonstrat ca este impotent si nu o poate rezolva?
    3. de ce ne tot trimiti la patronatul salvator pe care ni-l dezvalui ca pe un tatuc tolerant si iubitor? de cate ori, cand te-a deranjat o stire de pe Realitatea TV, ai cerut o audienta la Vantu?

    Si mai uita naibii cuvantul “toleranta” ca din cauza unora ca tine incep sa-i detest insemnatatea

  37. September 8, 2009

    p.s. scuze pentru agresivitatea din limbaj, am incercat sa ma abtin aici. in schimb pe blogul meu am tot dreptul sa ma desfasor. si am facut-o

  38. September 8, 2009

    @Ceainaria GREENTEA

    Si cum ati invatat si ce ati reparat din intamplarea asta daca tot ati adus vorba?

  39. Gabi permalink
    September 8, 2009

    Imi pare rau pentru experienta voastra. Sunt client de un an si jumatate la GreenTea si nu mi s-a intamplat niciodata ceva similar acolo. Dimpotriva, este unul dintre putinele locuri in care intotdeauna am fost primita bine si chiar mai mult decat atat. Cand am vrut sa lucrez, mi-au eliberat masa la care erau ei, ca sa imi ajunga cablul de la laptop in priza. Nu de putine ori am intarziat cu prietenii cu mult peste ora de inchidere dar niciodata nu am fost tratati cu lipsa de respect. Cred ca ajunsesera sa ne cunoasca drept cei care le inchideau programul. Voi continua sa merg cu placere, din punctul meu de vedere nu au facut nimic ca sa isi strice brandul. Cel putin nu in ce ma priveste.

  40. Adriana permalink
    September 8, 2009

    Am citit primele comentarii cu detasarea celui care a ajuns cu totul intamplator pe acest blog ( auzisem ca pot sa-mi cumpar on-line ceai de la Green Tea)

    La o prima vedere nici subiectul in sine nu parea unul neobisnuit, intrucat se-ntampla uneori ca locurile dragi noua, unde revenim cu placere, sa ne lase un gust amar datorita unui gest, unui cuvant, unei persoane.

    Ulterior, am citit comentariile cu nerabdarea celui care, bucurandu-se adeseori de un ceai sorbit pe terasa atent ingrijita, cu acorduri muzicale in surdina, spera ca raspunsul patronilor de la Green Tea sa fie asemenea locului pe care l-au creat. Si nu am fost dezamagita!

    Cei de la ceainarie si-au plecat capul si si-au cerut cu demnitate scuze.

    Din pacate raspunsul tau nu s-a ridicat la inaltimea gestului lor si demonstreaza faptul ca ceea ce vrei este sa-ti “indeplinesti misiunea”, adica sa tavalesti prin noroi un loc cum tot mai rar gasesti in Bucuresti.

    Si ma gandesc ca probabil ai reusit, pentru ca oameni care niciodata nu au fost la Green Tea, nici nu vor mai merge vreodata. Imi pare sincer rau pentru ei!

    Si nu pot sa nu ma gandesc de la ce a pornit totul! De la “un baietel” care poate ca nu a reusit cu cele mai inspirate cuvinte sa va anunte ca ceainaria se va inchide. Si de la incrancenarea voastra de a incerca sa ramaneti peste program, cu toate ca fiecare dintre noi, zi de zi, suntem incorsetati de programele inflexibile ale bancilor, magazinelor, cabinetelor medicale, etc.

    Pacat!

  41. Geo permalink
    September 8, 2009

    Salut Emil,

    Green tea este unul din cele mai calde locuri din bucuresti si unul din putinele locuri in care eu si prietenii mei ne simtim ca acasa. Vom merge acolo indiferent de ce vei scrie tu pe pe blog. Daca vom primi un astfel de tratament, vom discuta cu oamenii, poate ne vom supara putin si cunoscandu-i aproape sigur ne vom impaca prieteneste (asa cum ne-au primit si ei “la ei acasa” in nenumarate randuri).

    Am citi in descrierea ta ca iti doresti sa schimbi lumea….mi se pare un obiectiv foarte indraznet si meritoriu.
    Nu stiu cum vei putea face asta daca nu vei petrece intai putin timp sa o cunosti, sa o intelegi.

    esti atat de curat de ai aruncat cu piatra in munca oamenilor astora care au creat si intretin un loc atat de dragutz? nu ti se pare ca te cam grabesti? Cu atitudinea asta nu vei schimba lumea in bine ci o vei invrajbi.
    Inainte sa scrii randurile astea poate ca ar fi fost mai bine, sa tragi putin aer in piept, sa te gandesti sa momentele placute petrecute aici si abia ulterior sa vezi daca poti trece peste mandria de client.

    Green tea este si va ramane un loc extraordinar indiferent daca tu si prietenii tai mai veniti sau nu pe acolo. de fapt s-ar putea ca tocmai voi sa pierdeti mai mult.

    succes la schimbatu’ lumii!

  42. Ana permalink
    September 9, 2009

    Mie imi place ceainaria Green Tea foarte mult si am sa continui sa-mi petrec serile acolo, pentru ca intotdeauna m-am simtit bine.
    Personalul nu s-a schimbat de foarte mult timp si mi se pare surprinzator cum pana acum ii laudai, iar acum ii faci nesimtiti. S-au schimbat peste noapte? Daca esti asa un client fidel, cum de nu stiai ca la 23:00 ceainaria se inchide si ca trebuie sa pleci? Nu cumva ai incercat schema “Tu stii cine sunt eu, bai amaratule de chelner/manager?”.
    Brandul nu se distruge, ceainaria continua sa fie la fel de primitoare, chelnerii sunt la fel de amabili si zambitori, ci tu incerci sa faci reclama negativa de cate ori ai ocazia ca sa te razbuni.
    Daca erai un domn, ai fi vorbit cu patronul si ai fi facut o plangere, nu ai fi subliniat obsesiv numele de Green Tea. Daca vroiai sa-ti anunti prietenii, se rezolva cu un mass, dar “faimosul” Emil Gal trebuia sa faca valuri.
    Din fericire, mai exista persoane care au vointa proprie si nu sunt doar o oaie din turma fana Gal si se vor baza pe propria experienta atunci cand vor lua o decizie.

    Raspuns: IMHO, nu s-au schimbat peste noapte. S-au schimbat peste ani. Doi, mai exact. Sau poate sunt doar eu nebun :) . A, si Emi vine de la Emanuel :) .

  43. September 10, 2009

    pai asta am zis si eu, nu :) ?

  44. vic permalink
    September 10, 2009

    Neatza!
    Sa inteleg din raspunsul pe care i l-ai dat lui Ionut (“…misiune indeplinita”) ca target-ul tau a fost sa dai cu rahat…?!?!?! Cam asa suna!!!

    Raspuns: nu, ci sa vad ca reactioneaza in vreun fel.

  45. Seba permalink
    September 13, 2009

    Nu am fost acolo niciodata si nici nu sunt din Bucuresti, dar ceai + quiche + prajitura = 50ron, nu e cam exagerat?

    Raspuns: un pic doar. cam astea sunt preturile in Bucuresti :( .

  46. September 13, 2009

    Tudor, sunt un pic surprins de comentariul tau. Cred ca e o refulare ce nu vine doar de aci. :)

    Nu am sa continui aceasta discutie aci. Daca vrei sa bem o bere sau un ceai e cu totul altceva.

  47. September 14, 2009

    Dap, si pe mine m-au dezamagit de mult.. de fapt nu cred ca a existat vreun moment in care sa mi se para prompti si caldurosi, asa cum ma astept sa fie intr-un astfel de loc. Pacat, aveau potential..
    Dar nu-i problema, cafeneaua de pe Dumbrava Rosie e mai aproape de casa ;)

  48. September 15, 2009

    Ionut, imi cer scuze. Aici. Public. Pentru ca iesirea mea a fost una publica. Nu avea legatura cu tine. Putea fi oricine in locul tau si tot mi-as fi iesit din pepeni. Fata de tine, personal, am o simpatie de aproape 10 ani. Inca o data, imi cer scuze ca am sarit calul. Si imi merit o palma. Pe care, cu drag, o primesc la o bere sau un ceai.
    Iesirea mea are legatura cu atitudinea ce ne inconjoara, cea care il acuza pe cel furat. Si care ii cauta scuze hotului. “Daca nu te-ai fi aflat acolo” sau “daca te-ai fi uitat in alta parte” nu exista pentru mine. Sunt acolo ca vreau si ma uit pentru ca din principiu nu sunt las. Poate prost. Dar nu las.
    Nu empatizez aiurea. Mi s-a intamplat si mie in acelasi loc, aproape acelasi lucru. Si ai cuvantul meu, am fost cuminte. Am intarziat, e drept, 10 minute. Iar distinsii ne-au anulat rezervarea. La insistentele noastre ne-au dat totusi o masuta spunandu-ne ca in 45 de minute trebuie sa o eliberam. Toate bune si frumoase. A venit sa ne ia comanda. Am cerut o narghilea. Ne-a spus ca dureaza 25 de minute prepararea ei. Ok. O luam. Dupa care a venit sefa de sala sau ce-o fi fost. Si a inceput balacareala. “Nu v-am spus ca stati doar 45 de minute? Cum va permiteti sa luati o narghilea?” De parca nu am fi putut fuma 20 de minute din ea. “Ati intarziat si aveti si pretentii?” Si multe alte remarci de acest gen. Iar noi am inghitit. Mult si in public. Pana cand, la un moment dat, mi s-a sculat parul in cap (iar in cazul meu e greu) si i-am spus “Dispari”. Atat. “Chem politia”, a inceput sa urle. In mijlocul localului.
    Cand oamenii ii cauta scuze nebunei aleia, retraiesc momentul. Si am reactii aiurea cum a fost cea pentru care mi-am cerut scuze.

  49. mihaela permalink
    September 15, 2009

    ceai max 12 -13 + quiche 13+ praji max 13=max 39…dar exagerat a fost doar calculul ca si intentia vadita de a denigra un loc fain in Bucuresti

  50. September 15, 2009

    Publicitatea negativă e mai bună decât lipsa publicității. :)

Trackbacks and Pingbacks

  1. Green Tea fail : Pyuric’s World
  2. Blogger, aproape semi-zeu | Un blog intr-un pahar cu apa
  3. Putin SEO defavorabil | oglinjoara.ro
  4. The Revolution will be emailed, texted, blogged, wikied… | Adrian Ciubotaru
  5. Si pizza de la Pizza Bistro Lotus nu a mai venit | The Fuck U Award