Dacă nu mi-ar fi frică

O poezie simpatică compusă din răspunsurile celor care au participat la leapsa pornită de Dragos pe 29 decembrie.

Dacă nu mi-ar fi frică,Aş petrece mai mult timp pe balcon,Aş purta fustă sau măcar catifea,Mi-aş cumpăra pantofi cu toc,Aş umbla singură, noaptea, pe străzile Bucureştiului,Aş face bungee jumping şi scuba diving. Pe rând, dacă se poate.Şi m-aş lăsa de fumat.

Apoi,Aş intra în vorbă cu oricine, oricând, oricum,Aş spune adevărul şi aş înfrunta consecinţele,Aş iubi curajos, până la capăt.Aş da-o în bară.

Ca să-mi treacă, m-aş apuca de actorieSau m-aş înscrie la Conservator.

Mai înainte, aş vorbi în publicŞi probabil că n-aş mai începe propoziţiile cu “probabil”.

Mai departe,Dacă nu mi-ar fi frică,Mi-aş lua haine pentru câteva zile,Un marker şi un cartonŞi aş porni spre o ţară în a cărei limbă nu cunosc nici măcar un cuvânt.

Încă mă gândesc să-i iau pe Raluca şi pe MateiŞi să-i duc în jurul lumiiÎn ritm de câte 2 ţări pe an.

Dacă nu mi-ar fi frică,Mi-aş face bagajele şi m-aş muta în República de Guatemala.Sau aş pleca în Brazilia să fac scufundări.Sau în Barcelona să pictez.Sau aş pleca într-un tur de un an în jurul lumii.Să fac baie în lapte de bivoliţă în Bali.Să gust condimentele din Zanzibar.Să mă joc de-a palmierii şi nucile de cocos prin Pacific.

Până atunci, aş zbura la fiecare sfârşit de săptămână cu low-cost-urile.

Oriunde aş ajunge,Dacă nu mi-ar fi frică,Aş deschide o ceainărie.

Apoi aş face un copil.Şi o grădiniţă colorată.

Iar după ce aş face toate astea,Dacă nu mi-ar fi frică,M-aş duce la baie şi m-aş spăla pe ochi cu apă foarte rece,Aş trage aer în piept,Aş pleca în AmericaŞi aş lua-o de la capăt.

Între timp, dacă nu mi-ar fi frică,Aş începe să plantez morcovi.

Şi aş spune mai des cât îmi e de frică.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s